Detalii Revista

Societatea Romana de Alergologie si Imunologie Clinica

Revista ALERGOLOGIA Volumul III, nr.1 2019

Împreună și în noul an

 

Dragi colegi și prieteni,

Cu speranța că și în noul an vom continua drumul împreună, ne-am apucat de treabă și aducem în fața dumneavoastră primul număr din acest an al revistei Alergologia. În paginile acestui număr veți regăsi articole dedicate alergiei alimentare, dar și articole care abor- dează alte teme ale specialității noastre, cum ar fi angi- oedemul ereditar, dermatita de contact alergică, sindromul Melkersson-Rosenthal.

În primul articol al rubricii Referate generale, doamna dr. Irena Nedelea și colab. realizează o trecere în revistă a mecanismelor patologice ale alergiei alimentare, a căror elucidare constituie premisa unei abordări dia- gnostice și terapeutice eficiente și aduce în discuție ipo- teze ale prevalenței înalte a acesteia.

Doamna dr. Ana-Maria-Antoaneta Cristea și colab. prezintă în cel de-al doilea articol actualități în derma- tita de contact alergică neocupațională la metacrilaţi, în ultimii ani crescând semnificativ numărul cazurilor raportate ca urmare a utilizării metacrilaților în multe domenii, depășind procentul solicitat de Societatea Europeană a Dermatitei de Contact în populația generală pentru a introduce un nou alergen în Seria de Referință Europeană.

În cel de-al treilea articol al acestei rubrici, doamna dr. Corcea Sabina-Loredana și colab. aduc în discuție sindromul Melkersson-Rosenthal, un sindrom neurom- ucocutanat rar, al cărui diagnostic se face pe baza carac-teristicilor clinice, investigațiile având rol în special în excluderea afecțiunilor care intră în diagnosticul diferențial.

Rubrica specialistului este deschisă de articolul doam- nei dr. Selda Ali și colab., dedicat sensibilității la gluten, în evaluarea pacienților cu simptome determinate de ingestia de grâu, pe lângă alergia la grâu și boala celiacă, afecțiuni bine cunoscute, trebuind avută în vedere și sensibilitatea nonceliacă la gluten, entitate nouă, a cărei incidență este în creștere.

În cel de-al doilea articol al acestei rubrici, doamna dr. Noémi-Anna Bara și colab. aduc în discuție tema angi- oedemului dobândit prin deficiență de C1-inhibitor este- rază, afecțiune rară, mult subdiagnosticată și potențial letală din cauza edemului laringian, un diagnostic corect și un tratament adecvat putând reduce riscul de deces aproape la zero.

Revista este încheiată de articolul doamnei doctor Ioana Adriana Muntean și colab., care descrie aspecte clinice și de management în alergia la grâu, cea mai frec- ventă alergie la cereale.

Ne dorim ca și articolele din acest număr să fie de un real folos în practica zilnică și vă invităm să le citiți.

De asemenea, vă așteptăm cu mare drag și în număr cât mai mare la cel de-al IV-lea Congres Național al Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, „Noi direcții în alergologie – abordare interdisciplinară”, care va avea loc la Sinaia, în perioada 16-18 mai 2019.

 

Dr. Cristina Vlaicu Associate editor

 


Citeste Online